Sapun lichid BIO versus Sapun lichid neBIO

Sapun lichid BIO versus Sapun lichid neBIO

Odata cu articolului "Pasta de dinti BIO versus Pasta de dinti neBIO" am realizat ca "bio" NU inseamna "sanatos". Un produs cu ingrediente BIO poate fi chiar mai toxic decat unul fara ingrediente BIO, cel putin asta a reiesit din studiul de caz "pasta de dinti". Am luat astazi un alt "studiu de caz": sapunul lichid, si am ales un sapun BIO si unul fara ingrediente BIO, ales la intamplare. Iata ce am gasit.

Sapun lichid BIO - ingrediente:
  • Aqua
  • Sodium Laureth Sulfate - detergent ieftin si foarte eficient factor spumant, nu este cancerigen insa poate fi iritant pentru piele sau ochi (pe masura ce creste concentratia, creste si riscul)
  • Sodium Chloride - sare de masa (NaCl)
  • Cocamidopropyl Betaine - nu prezinta risc pentru sanatate, poate cauza insa alergii in cazuri rare
  • Glycerin
  • Chamomilla Recutita Flower Extract BIO
  • Calendula Officinalis Flower Extract BIO
  • Parfum
  • Alcohol Denat - ingredient sigur pentru sanatate
  • Citric Acid - conservant natural care, intr-o concentratie prea mare, poate provoca ititatii ale pielii; ingredient activ in fabricarea servetelelor antivirale
  • Sodium Benzoate - sigur pentru sanatate daca nu este ingerat
  • Potassium Sorbate - netoxic pentru om; antimicrobial
  • CI 19140 - adica Tartrazine, este un colorant sintetic galben, sigur pentru om (daca este adaugat in mancare, poate cauza hiperactivitate in cazul copiilor)
Sapun lichid neBIO - ingrediente:
  • Aqua
  • Sodium Laureth Sulfate - detergent ieftin si foarte eficient factor spumant, nu este cancerigen insa poate fi iritant pentru piele sau ochi (pe masura ce creste concentratia, creste si riscul)
  • Cocamidopropyl Betaine - nu prezinta risc pentru sanatate, poate cauza insa alergii in cazuri rare
  • Sodium Chloride - sare de masa (NaCl)
  • Cocamide MEA - agent spumant derivat din acizii grasi din uleiul de cocos, sigur pentru sanatatea omului daca agentul reprezinta mai putin de 10% din totalul ingredientelor produsului respectiv
  • Styrene/Acrylates Copolymer - considerat sigur pentru sanatatea umana
  • Sodium Salicylate - sigur pentru sanatatea umana si eficient impotriva acneei
  • Parfum
  • Sodium Benzoate - sigur pentru sanatate daca nu este ingerat
  • Glycol Distearate - sigur pentru sanatatea umana
  • Citric Acid - conservant natural care, intr-o concentratie prea mare, poate provoca ititatii ale pielii; ingredient activ in fabricarea servetelelor antivirale
  • Polyquaternium-7 - sigur pentru sanatatea umana
  • Tetrasodium EDTA - conservant sigur pentru sanatatea umana
  • Laureth-4 - alcool, agent de curatare, netoxic pentru om
  • Phalaenopsis Amabilis Extract - extract de orhidee
  • Aloe barbadensis Leaf Extract - extract de aloe
  • Benzyl Salicylate - fixator de parfum, iritant daca este folosit in cantitati mari
  • Butylphenyl Methylpropional - ingrediente parfumat, iritant daca este folosit in cantitati mari
  • Hexyl Cinnamal - substanta aromata, gasita in mod natural in uleiul esential de musetel; factor alergen
  • Linalool - substanta cu miros floral, iritant daca este folosit in cantitati mari
  • CI 17200 - colorant rosu, iritant in contact cu ochii sau daca este inhalat, posibil iritant al pielii
  • CI 42090 - colorant albastru, sigur pentru sanatate

Uitandu-ne pe cele 2 liste de ingrediente, nu gasim nicio substanta toxica sau cancerigena. Intr-adevar sapunul lichid neBIO are mai multe susbtante cu risc de a fi iritante in anumite conditii, insa in cazul in care cantitatile din sapun sunt in limitele sigurantei si sapunul nu intra in contact cu ochii, nu este inhalat si nu este folosit pe o piele sensibila, ambele sortimente de sapun par la fel de sigure pentru sanatatea noastra. Si repet: sapunul neBIO a fost ales la intamplare.

Imagine: Salvatore Vuono

Share this